Din lunga delegație se-ntoarce un bărbat.
Nu știu cum s-a făcut de n-a telefonat
nevestei, cum făcea de obicei…
Poate n-a vrut să cheltuiască alți doi lei.
S-a-nființat acasă, total neașteptat,
când ea dormea, de altul îmbrățișată-n pat.
Iar omul nostru, fără tămbălău,
și-a înfășcat valiza… s-a dus pe drumul său…
Sa așezat pe-un bolovan, chiar lânga bloc.
a tras dintr-o țigară… a tras din ea cu foc.
Cotrobăind nădragii, dădu de telefon,
sună acasă: “Dragă, te sun de pe peron…
voi fi cam într-o oră, te pup, al tău, Ion!”
Și ce crezi c-a găsit când s-a întors acasă?
În cadă apa caldă-l ademenea, spumoasă,
prosoapele de baie, halatul flaușat…
Mâncarea aburindă îl aștepta pe masă
iar vinu-n frapieră părea c-a transpirat…
S-a scărpinat la ceafă bărbatu’ și-a zis: “Hei!
Mai-mai să-mi pierd familia, ca să salvez doi lei…”