“Cioc, cioc” la poarta raiului. Sfântul Petru deschide. În faţa uşii, nimeni. Peste cinci minute iar “cioc-cioc”. Sfântul Petru iar deschide, se uită în jur, nimeni. Iar “cioc-cioc”. De data asta, Sfântul Petru era pregătit după uşă, smulge uşa cu putere şi mai apucă să-l vadă pe unul care dispărea rapid.
– Care te ţii de prostii şi baţi pe la uşă şi te joci cu nervii mei! Nesimţitule!
La care omul, cu tristeţe în glas, depărtându-se în viteză:
– Ce să faaac, dacă mă tot resuscitează ăştiaaa…