A fost o dată ca-n poveşti,
A fost la o adică
Din rude mari împărăteşti,
O prea mişto gagică.

Şi era una la babaci,
Şi mandră haimanaua,
Avea un cur şi nişte craci
De te-apuca damblaua.

Se f*te azi,
Se f’te mâine
Se f*te-o săptămână,
Stăteau la coada vagabonzi
La rând ca la smântână.

Sătulă ea într-un târziu,
De p*lă golănească,
Îi dete toţi pe uşă afară,
Şi merse la fereastră.

Luceafărul stătea pe cer,
Într-un mănunchi de stele,
Ea la el ochii belea,
Şi se zgâia la ele.

De-atâta dor nealintat,
S-a puricat pe piele
Şi-ntr-un târziu n-a mai răbdat,
Şi-a început sa zbiere,

Coboară jos, Luceafăr blând,
Coboară de mă fură
Să stau la pieptul tău plăpând,
Să stau înfiptă-n p…ă.

Şi cobora sărac-baiat
Şi cobora săracul,
Dădu cu curul de pământ,
De găuri asfaltul.

Iubita mea cu ochi de lut,
Şi albă ca tingeaua,
Eu pentru tine am căzut
Şi-mi blestem nemurirea.

Iar dacă tu nu vrei sa vii,
Cu mine printre aştrii,
Ma piş pe ochii tai zglobii,
Şi-n ochii tăi albaştri.

Luceafăr blând,
Vedea-te-aş mort şi putrezit în soare,
Nu pot că eşti nemuritor,
Iar eu sunt muritoare!

Luceafăru-ncepu sa plângă,
De-şi înfundase nasul,
Şi cu tupeu de ordinar,
Se duse întâi la tacsu.

De-mi dai al meu muririi dar,
Şi de mă laşi de-acasă,
Îţi dau o sticlă de cotnar,
Şi-o cană spiritoasă,

De nu mă laşi am să mă jur,
Să cazi răpus de boală,
Şi n-ai să bei,f*tu-te-n cur,
Nici apă minerală.

Taică-su-l privi atent,
Şi spuse de îndată,
Caci în el s-au deşteptat,
Instinctele de tată:

Copile, văd că eşti bolnav,
Şi-ai mâncărimi la c*aie,
Dar fata e cu un arab,
O f*te de o-îndoaie.

Porni luceafăru-napoi
Pe drumul singuratic,
Şi-o găsi pe fată-n pat
Cu un moşneag astmatic.

Ea îl văzu pe-un ochi de geam
Şi spuse cu suspine:
Gingaşule hipopotam,
Coboară pân’ la mine!

Pleacă de-aici,f*tute-n cur
Şi lasă-mă în pace!
Credeai că ai să mă amăgeşti,
Chemându-mă pe seară,
Beli-mi-ai p*la să-mi beleşti
De curvă ordinară!

Degeaba mă mai chemi acum,
Să vin sa rupem patul,
Caci eu pe curul tău aş vrea,
Să joc poker în patru.

Iar sânii tăi de altă dată,
Ce-mi provocau emoţii,
Atârnă acum atât de jos,
De-au inundat chiloţii.

Trăind în cercul vostru strâmt,
Faceţi copii o droaie,
Dar eu vă iert, că sunt un sfânt,
Şi-n fond ma doare-n c*aie.